Contestația a fost respinsă ! Primăria Felnac a semnat contractul pentru asfaltarea străzilor

Ultimul obstacol în realizarea proiectului de reabilitare a străzilor din comuna Felnac a fost trecut cu brio. Așa cum ne așteptam și cum anticipa primarul Ioan Malița în numărul trecut al ziarului nostru, contestația depusă la Curtea de Apel Timișoara a fost respinsă ca nefondată de către instanța timișoreană, astfel că proiectul de asfaltare a străzilor a intrat în linie dreaptă.

Chiar în această săptămână, primarul Malița și reprezentanții firmei care a câștigat licitația au semnat contractul de modernizare a străzilor, urmând să fie dat ordinul de începe a lucrării, iar în cel mult două săptămâni vom avea utilajele pe străzile comunei.

„În sfârșit putem răsufla ușurați, după mai bine de un an de muncă, de bețe-n roate puse la tot pasul de cei care doresc să nu ne ducem la bun sfârșit proiectele pe care le avem pentru comuna Felnac. În ciuda piedicilor, am mers mai departe, cu conștiința curată că ne-am făcut datoria, iar toate instituțiile ne-au demonstrat că am lucrat corect, că ceea ce am spus a fost corect și atunci când s-au cerut de către firme tot felul de clarificări la minister, și atunci când s-a făcut contestație la CNSC, și atunci când am ajuns în instanță. Am avut o licitație corectă, în urma căreia a câștigat firma care a venit cu cel mai mic preț.

În data de 7 august, Curtea de Apel Timișoara a stopat definitiv tentativele firmelor de casă ale PNL de a ne bloca proiectul și ne-a dat câștig de cauză, spre disperarea unora care probabil ar fi dorit să reluăm toată procedura și să mai pierdem un an cu licitațiile.

Din fericire, justiția funcționează, iar noi am avut câștig de cauză. Luni, am semnat contractul cu firma câștigătoare pentru asfaltarea străzilor, am avut întâlniri și cu proiectantul ca să predăm amplasamentul, avem diriginția de șantier, așa că ne putem apuca de lucru. În urma discuțiilor cu reprezentanții firmei câștigătoare, ni s-a promis că în două săptămâni utilajele vor fi pe străzi, iar lucrarea va demara în forță.

Păcat că din cauza unora care nu doresc dezvoltarea comunei Felnac am bătut pasul pe loc vreo 2-3 luni de zile, perioadă în care am fost nevoiți să pierdem vremea cu documente, cu răspunsuri la contestații, cu vizite prin instanțe. În aceste două luni, se puteau asfalta mai multe străzi din Felnac, dar nu s-a dorit de către unii să modernizăm străzile respective. Sperăm ca firma câștigătoare să tragă tare pentru a recupera timpul pierdut și să  asfaltăm cât mai multe străzi până la sfârșitul anului. Eu mi-aș dori să le asfaltăm pe toate, mai ales că bani există, dar să vedem dacă se și poate practic“, declară primarul Ioan Malița.