Din martie continuă asfaltarea străzilor

Proiectul de asfaltare a străzilor din comuna Felnac va fi reluat în luna martie, imediat ce vremea o va permite. Primarul Ioan Malița a avut, săptămâna trecută, o întâlnire la Timișoara cu reprezentanții firmei care a câștigat lucrarea, dar și cu subcontractanții, pentru a stabili planul de bătaie pentru acest an.

„Am avut o întâlnire cu firma din Lugoj și subcontractanții și am stabilit ca din martie să reluăm lucrările la proiectul de asfatare. Am făcut un plan de bătaie, să vedem ce străzi vor intra în lucru în prima fază, dar am stabilit inclusiv cine și cum primește banii pe aceste lucrări, ca să nu avem discuții pe parcursul anului. Vom începe cu străzile din Călugăreni, pe care s-a pus piatră anul trecut, dar și cu strada 5 din Felnac, unde mai avem de adus piatra și să turnăm stratul de asfalt. Vom continua cu strada 8, care coboară în vale, dar și cu strada 10, unde trebuie să mai așteptăm să primim rigolele. Există și o variantă de a turna primul strat de asfalt, să montăm rigolele și să venim apoi cu stratul de uzură. Vom vedea în perioada următoare pe ce variantă vom merge“, spune Malița.

Font Resize