Alexandru Sabău aşteaptă clarificări dinspre AJF Arad

În sezonul viitor, Felnacul îşi propune să obţină o clasare mult mai bună decât acel loc 8 pe care a „îngheţat” în stagiunea precedentă a Ligii 4 Arad. Doar că pauza de un an a schimbat mult situaţia, existând şanse ca unii jucători să fi renunţat între timp la fotbal, pentru o stabilitate financiară:

„Aşteptăm şi noi Comitetul Executiv al AJF Arad, să vedem ce decizii se vor lua, cum vom putea începe campionatul şi sub ce formă. Dar mai ales în ce condiţii, pentru că dacă nu se renunţă la testele actuale pentru Covid sau se va impune vaccinarea, mi-e greu să cred că putem relua activitatea. Ne-am mai întâlnit cu băieţii, să socializăm de sărbători, discutăm constant la telefon şi pe internet şi toată lumea e dornică să revenim pe teren. În funcţie de ce decizii se vor lua la AJF, vom avea şi noi o şedinţă cu conducerea, pentru a pune la punct strategia. Lotul e în mare cam acelaşi de anul trecut, deşi poate vor fi unii care se lasă, nu avem de unde să ştim încă. Alături de Luci Ciba, cu care am o relaţie foarte bună, vom vedea pe cine ne bazăm, dar asta doar după ce avem certitudini legate de startul campionatului şi în ce sistem vom juca. Terenul este ok, în ciuda frigului şi a zăpezii încercăm să îl întreţinem cât mai bine“, ne-a declarat preşedintele Victoriei Felnac, Alex Sabău.

Font Resize