Vești bune: Zilele comunei Felnac vor fi organizate în 14 și 15 august!

Doi ani au avut de suferit cetățenii Felnacului, din cauza faptului că în comună nu a putut fi organizată cea mai importantă sărbătoare, Zilele Recoltei sau Zilele Comunei, cum mai este cunoscută. În 2019, autoritățile au trebui să renunțe la acest eveniment din cauza pestei porcine, iar în 2020 de vină a fost pandemia. Dar iată că, din nou, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cea mai importantă sărbătoare rânduită de către Biserică în cinstea Preasfintei Fecioare, este sărbatoarea de suflet a felnăcanilor.

Timp de două zile, în 14 şi 15 august, localnicii vor petrece cu ocazia Zilei Recoltei. Solişti, ansambluri şi invitaţi speciali vor urca pe scena ce va fi amenajată la baza sportivă din localitate. „În sfârșit putem relua această sărbătoare, care a lipsit atât de mult felnăcanilor. Timp de două zile, vom avea parte de multă muzică, dans și distracție și sper să fie un eveniment reușit. Așa cum ne-am obișnuit, în prima seară vom avea un program dedicat în special celor tineri, cu Tinu Vereșezan invitat special, iar în a doua zi vom avea tradiționalul spectacol folcloric. Sper ca cetățenii să vină în număr cât mai mare să se bucure de această sărbătoare. Invităm, de asemenea, toți comercianții din comună să vină alături de noi la acest eveniment, pentru că au avut mult de suferit în ultima perioadă și sunt convins că așteaptă nerăbdători și ei Zilele Comunei”, spune Ioan Maliţa, primarul comunei Felnac.

Foto zile: Zilele comunei Felnac vor fi organizate în 14 și 15 august