Victoria Felnac e semifinalistă în Cupa României

Singurele echipe neînvinse în 2019, din primul eșalon fotbalistic județean, și-au dat întâlnire sâmbătă pe arena „Momir Dușan” din Felnac.

Totuşi, liderul din Pecica pleca clar cu prima şansă, cu toate că ambiția gazdelor era mare, mai ales dacă ţinem cont de parcursul excelent din primăvară, cu cinci victorii la rând şi un egal – pe terenul viceliderului din Sântana – plus un succes în Cupă, în faţa aceleiaşi formaţii pregătite de Dan Cuedan. “VI-FE” arată o cu totul altă faţă în această perioadă, iar frații Fritea, Șiclovan, Gyebnar sau Gabor, plus antrenorul Lucian Ciba, au “întors armele” împotriva celor din Pecica. Nu a fost însă suficient, trupa lui Dan Stupar impunându-se cu 2-0, la capătul unui joc destul de disputat, dar controlat în mare parte de pecicani.

În minutul 32, Copil a executat un corner de pe stânga, Gabor a trimis spre poartă, iar Răzvan Fritea și-a deviat balonul în propria poartă. Aspectul jocului s-a schimbat puțin la reluare, iar felnăcanii au prins curaj, începând în atac. Vali Fritea a fost aproape de egalare după o lovitură cu capul din şapte metri, ce a fost prinsă de Rusu, dar Pecica a replicat repede, Șoltesz intervenind salvator la șuturile lui Copil şi Arsene.