Primăria Felnac dorește să realizeze o stație de piroliză, cu fonduri europene

Primăria comunei Felnac încearcă să atragă fonduri europene pentru rezolvarea problemei deșeurilor din comună. În acest sens, se va întocmi un proiect pentru realizarea unei stații de piroliză, unde deșeurile vor fi arse și transformate în energie electrică sau termică.

„Am avut discuții cu specialiști din domeniu și vrem să realizăm o stație de piroliză, unde vor putea fi arse toate deșeurile din comună, cu excepția celor provenite din construcții. Practic, prin topirea deșeurilor, va rezulta energie electrică și termică, pe care le vom putea folosi pentru iluminatul public, curentul de la instituții, școli, grădiniță, iar agentul termic va putea fi folosit pentru încălzirea unităților de învățământ, a primăriei etc. Această stație ar avea nevoie undeva la 8-10 tone de deșeuri pe zi ca să funcționeze, astfel că am luat legătura cu primarii din Secusigiu și Zădăreni, pentru că numai Felnacul nu acoperă zilnic o astfel de cantitate. Am căzut de acord cu colegii din Secusigiu și Zădăreni să realizăm acest proiect la noi în comună. Domnii guvernanți au promis că vor fi foarte mulți bani pe mediu din fonduri europene, pe deșeuri, regenerare, astfel că nu văd o problemă să obținem finanțarea, dacă ei se vor ține de cuvânt“, spune primarul Ioan Malița.

Font Resize