Undă verde pentru canalizare, cămin și sala de sport

Vești bune vin și de la Compania Națională de Investiții, unde Primăria Felnac a depus trei proiecte de finanțare, ce vizează modernizarea căminului cultural din Felnac, rețeaua de canalizare și construcția unei săli de sport.

„Primim în sfârșit vești bune și de la Compania Națională de Investiții. Proiectul privind canalizarea a trecut de comisia tehnică de la CNI și așteptăm ordinul de ministru privind finanțarea. După cum se știe, noi am câștigat acest proiect pe FDI, am avut și licitația făcută, dar după ce a venit Guvernul PNL toate acele contracte au fost anulate, așa că o luăm de la capăt. Imediat ce primim finanțarea, va demara licitația și sper ca lucrurile să meargă rapid, să ne apucăm de treabă, fiindcă și așa am pierdut mult timp cu blocajele la nivel guvernamental. Aceeași situație o avem și la căminul cultural, unde după patru ani am reușit să punem în regulă toate actele privind proprietatea, am trecut și aici de comisia tehnică și așteptăm ordinul de ministru privind finanțarea. În schimb, la sala de sport suntem mult mai avansați, în sensul că cei de la CNI au demarat deja licitația și așteptăm un câștigător, ca să putem începe lucrările“, spune primarul Ioan Malița.