Ioan Malița: ”A fost finalizată licitația pentru sala de sport și urmează căminul cultural”

Compania Națională de Investiții a anunțat administrația felnăcană de faptul că a fost finalizată licitația pentru noua sală de sport din comună, urmând să fie demarată licitația și pentru

reabilitarea căminului cultural.

„Am fost înștiințat de către Compania Națională de Investiții că s-a finalizat licitația la sala de sport, fiind desemnat un câștigător. În perioada următoare, constructorul va trebui să meargă la CNI să semneze contractul de lucrări, urmând să se prezinte la predarea amplasamentului în Felnac și să discutăm detalii despre organizarea de șantier și desfășurarea lucrărilor. O altă veste bună e faptul că și Căminul Cultural a fost scos la licitație și se așteaptă ofertele. Sperăm ca și aici licitația să meargă repede, pentru că vorbim de un proiect la care lucrăm de patru ani de zile, a fost o muncă enormă, așa că așteptăm cu nerăbdare să vedem că încep lucrările de reabilitare a clădirii.

De asemenea, la canalizare, proiectul tehnic a fost finalizat și așteptăm și acolo să primim aprobarea din partea ministerului, avizul final pe proiectare, urmând să fie scoasă la licitație și această lucrare. Sper ca până la sfârșitul anului să avem și acolo un câștigător“, spune Malița.