În această perioadă se lucrează la pista de biciclete ce va face legătura cu cea din comuna Zădăreni, proiectul fiind aproape de final.
„Pista este aproape finalizată, lucrăm la podul dintre cele două localități. Noi mai avem de realizat aproximativ 50 de metri de pistă spre Bodrogu Nou, până la acel pod, porțiune pe care o vom finaliza în câteva săptămâni. Am discutat și cu primarul de la Zădăreni, am fost și la fața locului și am stabilit traseele de comun acord, astfel încât să existe o continuitate. Mă bucură faptul că în utimele săptămâni, tot mai mulți cetățeni folosesc aceste piste, ba mai mult, avem solicitări să continuăm pista și spre Felnac. Vom încerca în bugetele următoare să cuprindem bani și pentru o astfel de investiție“, spune Malița.