Încep lucrările de reabilitare a școlii mari din Felnac

După asfaltarea străzilor, încă un proiect finanțat cu fonduri guvernamentale intră în linie dreaptă. Este vorba despre reabilitarea celor două școli din Felnac, pentru prima dintre ele urmând să demareze lucrările săptămâna viitoare.

„Licitația pentru școala mare s-a finalizat, avem un câștigător, am semnat contractul, iar în această săptămână voi semna și ordinul de începere a lucrărilor. De săptămâna viitoare, având în vedere faptul că s-a încheiat anul școlar, putem începe lucrările. Am avut o discuție cu constructorul, iar până pe 15 septembrie trebuie să finalizăm partea de interior: practic, până începe școala vreau să fie reabilitată clădirea pe interior, să schimbăm geamurile, acoperișul, să modernizăm grupurile sanitare, să schimbăm mobilierul. Școala trebuie să fie pregătită pentru a primi elevii. Sperăm și la școala mică să finalizăm în 2-3 săptămâni partea de licitație și să ne apucăm și acolo de treabă cât mai repede“, declară primarul Ioan Malița.