Continuă asfaltările în comună

Proiectul privind asfaltarea străzilor din comuna Felnac, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, continuă în această perioadă cu asfaltarea mai multor străzi din Călugăreni și Felnac.

„Am reușit să terminăm asfaltarea străzilor de pe partea dreaptă, cum intri în Călugăreni dinspre Arad, iar pe partea stângă punem balast și piatră și sper ca într-o lună să ne apucăm și acolo de turnat asfaltul.

De asemenea, pe Felnac, trei străzi sunt în lucru. Pe strada 5 am turnat deja primul strat de asfalt, urmând străzile 6 și 8. Vreau să precizez clar pentru toată lumea: se toarnă primul strat de asfalt, apoi se lucrează la șanțuri și podețe, după care se va turna al doilea strat de asfalt. Deci vor fi două straturi, să nu fie dubii, pentru că am auzit tot felul de discuții din partea unor cârcotași“, spune Malița.

Font Resize