Felnăcanii sunt invitați la evenimentul „În straie populare – la zi de sărbătoare”, în a doua zi de Rusalii

Primăria Felnac, alături de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Sârbă și Căminul Cultural Felnac organizează, luni, 17 iunie 2019, începând cu ora 10, evenimentul „În straie populare – la zi de sărbătoare”, devenit deja o tradiție pentru comuna Felnac, eveniment care anul acesta ajunge la cea de-a patra ediţie.

Evenimentele vor debuta cu o slujbă religioasă, la care cei prezenţi vor îmbrăca straie populare, așa cum s-a întâmplat și la edițiile anterioare. Cei care nu au straie populare sunt invitați să o contacteze pe doamna Marinela Mihailovici, directorul Căminului Cultural Felnac, care în limita stocului disponibil îi va ajuta cu astfel de costume. Mai apoi, se va merge la troița de la ieșirea spre Sânpetru German, unde va avea loc o slujbă, iar pământurile vor fi sfinţite, pentru ca recolta să fie cât mai bună și în acest an, iar munca oamenilor să fie răsplătită pe măsură. Va urma parada portului popular pe străzile comunei Felnac, iar ziua se va încheia cu un program cultural-artistic, la Căminul Cultural din Felnac.

„Începând cu prima ediție spuneam că acest eveniment trebuie să ajungă să fie unul de tradiţie și iată că acest lucru se întâmplă și facem eforturi, alături de toți oamenii de bine din comună, să ducem mai departe această sărbătoare. Atât în 2016, cât și în 2017 și 2018, am avut parte de evenimente de excepţie, de Rusalii, la care au participat foarte mulţi localnici, poate chiar mai mulți decât ne-am așteptat. Sper şi cred că şi ediţia din acest an va fi o reuşită de care se vor bucura locuitorii Felnacului. Anul acesta organizăm ediţia cu numărul patru şi îmi doresc ca oamenii să vină în număr cât mai mare la evenimentele ce vor avea loc pe parcursul întregii zile și, de ce nu, să batem recordul de anul trecut, atât la capitolul prezență, cât și la numărul de costume populare”, a spus Ioan Maliţa, primarul comunei Felnac.

Font Resize