Primarul Ioan Malița a depus, la începutul acestei luni, trei proiecte pentru a obține finanțare de la Ministerul Dezvoltării. „În data de 1 martie, am fost la Brașov, de unde am ridicat, de la consultant, studiul de fezabilitate pentru alimentarea cu gaz, iar a doua zi am fost la Ministerul Dezvoltării, unde l-am depus spre finanțare. Pe lângă aceste proiecte, tot la Ministerul Dezvoltării, am mai depus încă două proiecte, care vizează introducerea canalizării și asfaltarea zonei industriale. Proiectul privind zona industrială a fost finanțat prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, dar acel program s-a anulat, așa că am încercat să obținem bani de la Ministerul Dezvoltării. Eu sper, fiind printre primii care au depus proiecte, măcar pentru două să primim finanțare. Gazul și canalizarea sunt cele mai urgente investiții de care are nevoie comuna noastră și ar fi bine să obținem banii necesari lucrărilor“, declară Malița.