Continuă pavarea trotuarelor

În această perioadă, principala investiție de la bugetul local vizează realizarea de parcări în centrul comunei și pavarea trotuarelor, lucrări realizate cu firma primăriei.

„Continuăm lucrările în comună, în special la pavarea de trotuare și parcări. Am finalizat parcarea din fața dispensarului și farmaciei, care era extrem de necesară, fiindcă nu prea avem locuri de parcare în centru. În această perioadă, continuăm modernizarea trotuarelor la intrarea în Felnac, dinspre Arad. Amenajăm trotuarele dinspre cimitir, spre casa mortuară. Vrem să dăm posibilitatea cetățenilor care merg și vin dinspre cimitir să aibă condiții civilizate, să nu fie nevoiți să circule prin noroaie. Vom continua cu pavarea în localitatea Felnac, pe străzile unde traficul e mai intens, acelea vor intra primele în lucru. Continuăm astfel de lucrări și la Călugreni, unde avem deja predată o suprafață de peste 400 de metri pătrați de trotuare pavate și sperăm ca până la sfârșitul lunii să încheiem lucrările la Călugăreni. Dorim ca pe Felnac să continuăm tot cu firma primăriei, care s-a dovedit și de această dată, în comparație cu o firmă privată, că lucrează mult mai bine și mai repede“, susține primarul Ioan Malița.