Noul an şcolar a început în scenariul verde, în Felnac. Sute de elevi şi preșcolari beneficiază de condiţii moderne!

Noul an şcolar a început atipic şi pentru unităţile şcolare din comuna Felnac. Autorităţile locale au făcut tot ceea ce trebuia pentru ca anul şcolar 2020-2021 să înceapă în condiţii cât de cât normale pentru cei 274 de elevi şi preșcolari.

„Am finalizat în acest an investiţiile la unităţile şcolare de pe raza comunei Felnac, astfel încât elevii au fost așteptați în condiții moderne, europene, pe care nu le găsim în multe orașe din județ, de comune nici nu mai vorbesc. La Şcoala Mare s-a terminat partea interioară şi lucrările la curte, iar acum se mai lucrează la extinderea pavajului curţii interioare şi la ridicarea gardul împrejmuitor. În data de 14 septembrie, am fost cu viceprimarul Florin Brie, părintele paroh Petrică Ungur şi cu doamna director Stana Zagorca la acţiunea de sfinţire a claselor. Elevii au intrat într-o şcoală modernă şi sfinţită după normele bisericeşti. Am asigurat măşti, dezinfectant, am făcut stocuri de măşti pentru viitor. Sunt condiţii şi la grădiniţă şi la şcoală, ambele începute în scenariul verde, nu avem probleme pe acest palier şi ne dorim ca şcoala să continue în condiţii normale. Ne dăm toată silinţa ca igiena, curăţenia şi suportul pentru cadrele medicale şi profesori să fie asigurate”, spune primarul comunei Felnac.