Alex Sabău ridică ştacheta: „Trebuie să ne propunem mai mult”

Victoria a pierdut o serie de jucători importanţi în această vară, în special mijlocaşi, iar antrenorul Lucian Ciba va avea destul de lucru pentru a aduce echipa în plutonul fruntaş al campionatului: „Stăm destul de bine pe apărare şi în atac, ceva probleme avem în centrul liniei de mijloc, unde mai îmi doream un jucător de creaţie. Mă cam încurcă regula cu doi juniori în teren, acolo stăm cel mai rău din punct de vedere calitativ, dar sper să ne descurcăm. Echipele sunt apropiate valoric şi probabil diferenţa o va face forma de moment. Ne propunem, la fel ca multe dintre combatante, o clasare superioară, în primele cinci locuri”, ne-a declarat Ciba.

După un prim amical câştigat cu AS Vinga, 4-1, au urmat alte teste cu colege de eşalon, Victoria Zăbrani, 1-4 (Edu), Şoimii Șimand, 3-1, şi CS Glogovăț, 4-2 (Ghergar, S.Măgulean, Şiclovan şi Dancă). Cu Şoimii Lipova nu s-a mai jucat, pentru că divizionara terţă a debutat săptămâna trecută în Cupa României, iar felnăcanii au avut un ultim weekend liber, ca urmare a faptului că pe terenul lor au avut loc spectacolele dedicate zilelor comunei.

Debutul e sâmbătă, cu Beliu!

În prima etapă de campionat, Victoria Felnac are meci acasă sâmbătă, 21 august, ora 18, cu CS Beliu, formaţie preluată din această vară de ex-utistul Alex Manea, cu un dublu rol, de antrenor-jucător.

La fel ca şi Felnacul, belenii propun o echipă destul de experimentată şi solidă, din care iese în evidenţă achiziţia verii, Iosif Gherghel, fost la Zăbrani. „Ne aşteaptă un meci greu, cu o echipă bună şi cu ambiţii de locuri fruntaşe, la fel ca noi. E Manea acolo, mai au câţiva jucători cu experienţă, dar am înţeles că nu stau nici ei prea bine cu juniorii. Ne dorim să începem bine, programul ne este uşor favorabil în tur, în sensul că avem cinci meciuri acasă şi cu majoritatea echipelor mai bine cotate jucăm tot pe teren propriu”, mai spune Ciba. Vă reamintim că Felnacul a luat parte şi la mini-sezonul fotbalistic din primăvara acestui an, cu doar nouă echipe înscrise la start şi tot atâtea etape. “VI-FE” a ocupat la final locul şase, rezultat bun având în vedere că se venea după o pauză competiţională de mai bine de un an, datorată pandemiei de coronavirus.

Ultimele repetiţii înainte de startul campionatului

Cu excepția Felnacului, prinsă cu organizarea zilelor comunei, toate prim divizionarele județene au făcut o ultimă repetiție înaintea startului de sezon de Liga 4 Arad. Iată şi rezultatele consemnate în ultimele teste estivale din acest an: Frontiera Curtici – Unirea Sântana 2-1 (Burlă, Huțanu / L.Berar), CS Glogovăț – Păulișana Păuliș 2-1 (R.Ardelean 2 / Petcuț), ACS Socodor – Șoimii Șimand  5-1 (Pirtea 3, Bibarț, Turcuș / C.Sulea), Mureșul Zădăreni – Victoria Zăbrani 2-2 (Buiciuc, Maxim / Aslău, Apostol), Podgoria Pîncota – ACB Ineu  3-1 (Cl.Balaban, Ispas, Nibu / S.Balaci), CS Beliu – Crișul Sântandrei 5-2 (Purtan 2, V.Mașniță, Achim, Cîţu).