Zilele comunei Felnac s-au bucurat de un real succes. Mii de spectatori, în cele două seri pregătite de primărie

Mii de spectatori s-au adunat în două seri pentru a sărbători Zilele Recoltei la Felnac, cu un atractiv program artistic, dar și o rețetă culinară diversă, practic un „meniu a la carte“  pus la dispoziție de către Primărie. Interpreți de muzică ușoară și populară, dar și ansambluri artistice au încântat publicul, o mare parte dintre cei prezenți la evenimentele din serile de 14 și 15 august sosind și din alte localități ale județului și chiar din județele învecinate. Oamenii au fost atrași în special de artiștii invitați la Zilele comunei, dar și de experiențele din anii trecuți, când s-au simțit ca și acasă, la sărbătoarea comunei Felnac. „M-am simțit foarte bine la spectacole, mai ales că veneam după doi ani de pandemie și aveam nevoie de o astfel de sărbătoare, pentru a ne putea bucura din nou de muzică și a ne simți bine, în comunitate. Felicitări primăriei pentru organizare, muzica și surprizele culinare au fost deosebite. Mă felicit că am ales să îmi petrec sărbătoarea Sfintei Maria acasă, alături de cei dragi și de oamenii din comună“, ne-a declarat Marian B., unul dintre felnăcanii prezenți la Zilele Recoltei.

Aprecieri pentru organizare: „Totul a fost la superlativ!“

Dar la spectacole au fost prezenți și oameni din județele învecinate, cum ar fi doamna Laura P., din Periam, încântată de ceea ce a văzut la Felnac: „Nu e prima oară când vin alături de familie la sărbătoarea de la Felnac, ne place mult aici, oamenii, ospitalitatea și spectacolele artistice pregătite de organizatori. M-am bucurat să îi ascult pe unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară și pot spune că a fost un eveniment pentru toate gusturile. Îmi place în mod deosebit muzica sârbească și mă bucur că aici, la Felnac, în fiecare an putem asculta soliști din țara vecină și prietenă“.

Și cei tineri s-au bucurat de faptul că au putut petrece până înspre miezul nopții, mai ales că este încă vacanță, iar sărbătoarea comunei a fost un bun prilej de distracție: „Ne-am distrat pe cinste în cele două seri, sperăm să se mai organizeze astfel de spectacole la Felnac. Mi-au plăcut în special ansamblurile, au dansat foarte frumos și se vede plăcerea pe scenă. Noi, cei tineri, ne bucurăm să avem parte de muzică și voie bună, totul a fost la superlativ!“, ne-a declarat Bianca P., una dintre adolescentele prezente la sărbătoarea de la Felnac.

Nume mari pe scena de la Felnac                      

Programul artistic desfășurat pe cochetul stadion din Felnac a fost împărțit în două seri. În prima seară, în prezentarea lui Zoltan Lovas, au urcat pe scenă Ricardo Caria, Mădălina Boroneanț, Anda Gheorghiță, Margareta Drăgan și formația și ca invitat special, din Serbia, Dusko Belin. Trupa Today și Bob a prezentat spectacolul motivațional „Eroul din tine“.  În cea de-a doua seară, de marea Sărbătoare a Sfintei Marii, cu prezentatoare Nicoleta Pavel pe scenă, atmosfera a fost întreținută de Orchestra „Ștefan Muntenaș“ și Ansamblurile „Zorile Felnac“, „Rapsodia Mureșană“ și „Plaiuri arădene“. Pe scenă au urcat soliștii vocali Sorin Gligor, Gabriela Stoica, Patricia Andrada Petri, Srbislav Maximovici, Liviu Păcurar, Ștefan Muntenaș, Roxana Suciu, Aurel Ungur, Maria Popovici, Florin Stoian și ca invitați speciali, Ileana Matuș și Nicu Novac. Sărbătoarea s-a încheiat înspre miezul nopții, cu un superb și bogat joc de artificii.

„Am reușit și anul acesta să organizăm două zile de sărbătoare în localitate, ne bucurăm nespus de mult de vremea care a ținut cu noi și de lumea care a venit să sărbătorească Ziua Recoltei de la Felnac, denumită astfel de atâția ani de zile. Ne-am simțim bine în cele două seri, cu muzică pentru toate gusturile și cel mai important, cred eu, este faptul că am fost din nou împreună, am putut socializa, după doi ani de pandemie. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment deosebit, domnului viceprimar Florin Brie, dar și colegilor din primărie, care au fost și de această dată la înălțime. Am demonstrat din nou că suntem o echipă adevărată, care muncește cu folos în interesul felnăcanilor, fie că e vorba de munca de la birou sau de organizarea unor evenimente ca cel de astăzi“, ne-a declarat primarul Felnacului, Ioan Malița.

Mesaj special și oaspeți de seamă, de Sfânta Maria

Primarul comunei Felnac a dorit să adreseze un mesaj special celor care și-au sărbătorit numele, cu ocazia sfintei sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria. „Cu ocazia sărbătorii noastre, vreau să urez un sincer „La Mulți Ani“ pentru toate Măriile și derivatele acestui nume, este o zi mare pentru noi, creștinii ortodocși“, a spus primarul Ioan Malița.

La eveniment au participat și numeroși invitați de la Arad, printre care deputatul Mihai Fifor, viceprimarul Aradului Ilie Cheșa, fostul deputat Florin Tripa, consilieri județeni etc.

Evenimente viitoare, pregătite de primărie

Primarul Ioan Malița a trecut în revistă proiectele culturale care vor mai avea loc în acest an în comuna Felnac: „Anul acesta mai avem câteva evenimente de organizat și mă refer aici în primul rând la Hramul Bisericii, care este în ziua Sfinților Mihail și Gavril. De asemenea, vrem să organizăm în iarnă un spectacol de colinde și Târgul de Crăciun. Este un eveniment cu totul special, foarte apreciat de felnăcani, care vrem să devină o tradiție la noi în comună. Comunitatea s-a bucurat întotdeauna de astfel de evenimente, în care ne putem întâlni și bucura împreună de sărbătorile creștine“, a încheiat Ioan Malița.