Reunire cu mulți jucători în probe

Șule va lucra împreună cu cei din conducere pentru a întări echipa, iar la primul antrenament al anului vor fi în probe o serie de jucători: „La reunire vom avea mai mulți jucători în probe, cu unii am și discutat, dar încă nu pot înainta nume, până la concretizarea contractelor. Ce vă pot spune sigur e că revine Nenad Maxim, plecat pentru o vreme în străinătate. E un câștig mare pentru noi, el e din Felnac și cunoaște bine echipa. În rest, vor veni și jucători tineri, juniori dar și câțiva băieți cu experiență, pentru a avea un echilibru în cadrul lotului. La plecări îi putem bifa pe Șoltesz, care merge la Mailat, dar și pe Brozbic și Moisă, ambii urmând să joace la Curtici. În principiu, ne dorim întinerirea lotului, pentru a ne asigura un viitor frumos. Pregătirea va fi pe plan local, asta și pentru că avem condiții foarte bune”, mai spune Felnacichi, care nu exclude completarea staff-ului tehnic cu încă un jucător cu experiență, care să asigure liantul între echipă și antrenori.