Felnacul are ambiţii de Top 5: „Avem un lot bun şi echilibrat”

Victoria Felnac intră în linie dreaptă pentru startul în noul sezon al Ligii a IV-a, iar ambiţiile sunt destul de mari, obiectivul echipei fiind unul clar: „Ne propunem o clasare în Top 5, eu zic că şi play-off-ul este accesibil. Cam toate echipele sunt bune şi echilibrate, nu văd vreo favorită clară. Avem un lot bun şi echilibrat, chiar şi numeric stăm ok. Ne-am acoperit bine şi la juniori, la ce investiţii s-au făcut la Felnac trebuie să ne propunem mai mult faţă de anii trecuţi”, ne-a declarat preşedintele Felnacului, Alexandru Sabău.

Dan Puie este ultima achiziţie importantă, ex-pecicanul completând o linie de atac experimentată. Au mai venit trei juniori, Andrei Mocan, fundaş dreapta de la Cermei, Denis Dancă, mijlocaş de bandă, ultima oară la Semlac, dar care aparţine de Viitorul Arad, şi Carlos Roşu, tot jucător de linie mediană. Mijlocaşul central Gabi Pop, ultima oară la Păulişana Păuliş şi finalist al Cupei României cu UTA U19 în 2017, şi cei doi şimăndani, Dan Morariu, fundaş, şi Asandului, mijlocaş, completează lista de achiziţii a lui “VI-FE”. De asemenea, Mădălin Tomuţ este definitiv jucătorul celor de la Felnac.

Font Resize