Fiind sezonul rece, majoritatea lucrărilor au intrat în conservare, încă din luna decembrie. Dar de luna aceasta, se redeschid șantierele, atât la sala de sport, cât și la căminul cultural. Lucrările la bloc și remiză au continuat și luna trecută, s-a finalizat la bloc acoperișul, iar la remiză proiectul este destul de avansat, primarul Ioan Malița anticipând că în două-trei luni va fi finalizat. „Am început și proiectul pe asfaltare zona industrială, am început cu doi capeți de stradă de la Călugăreni, iar la final putem spune că în această localitate avem sută la sută asfaltate străzile, nu mai e nicio stradă de pământ sau de piatră. Apoi, vom continua cu străzile din Felnac, capeții de la străzile 1 și 3 și apoi drumul din zona industrială, care coboară spre balastieră și spre canton. La canalizare am început zilele trecute la stația de epurare, unde s-a turnat placa de beton și reluăm lucrările la canalizare și pe străzi, totul depinde de vreme. În perioada următoare vom deschide lucrările și la cele două parcuri din Călugăreni, unde avem contracte de finanțare, pe GAL Lunca Mureșului, suntem în procedură de achiziție, sper să finalizăm și să începem cât mai repede lucrările. Suntem în procedură de selecție de oferte pentru proiectul pe PNRR, dotare școală, echipamente IT, pe Ministerul Educației, iar în vară să dotăm școlile, pentru începerea noului an școlar, să nu mai perturbăm activitatea în ultimele săptămâni din actualul an școlar. Am cuprins bani în buget și pentru deschiderea unei noi grupe la grădiniță, cu program prelungit. Ideea de anul trecut cu deschiderea acelei grupe a dat roade, avem copii din ce în ce mai mulți la grădiniță, ceea ce ne obligă să dezvoltăm acest program și să mergem cu el și în anul școlar viitor“, spune Ioan Malița.