O nouă ediţie a evenimentului „În straie populare – la zi de sărbătoare” se va desfăşura în a doua zi de Rusalii

Evenimentul „În straie populare – la zi de sărbătoare”, devenit deja o tradiție pentru comuna Felnac, îşi va consuma anul acesta, pe data de 28 mai, cea de-a treia ediţie.

Evenimentele vor debuta cu o slujbă religioasă, la care cei prezenţi vor îmbrăca straie populare, așa cum s-a întâmplat și la edițiile anterioare. Mai apoi, se va merge la troița de la ieșirea spre Sânpetru German, unde va avea loc o slujbă, iar pământurile vor fi sfinţite, pentru ca recolta să fie cât mai bună și în acest an, iar munca oamenilor să fie răsplătită pe măsură. Va urma parada portului popular pe străzile comunei Felnac, care se va încheia cu un program cultural-artistic ce se va desfăşura în căminul cultural din Felnac.

„Anul trecut spuneam faptul că acest eveniment trebuie să ajungă să fie unul de tradiţie și iată că acest lucru se întâmplă și facem eforturi, alături de toți oamenii de bine din comună, să ducem mai departe această sărbătoare. Ştiţi bine că în urmă cu un an am asistat la un eveniment de excepţie la care au luat parte foarte mulţi localnici, poate chiar mai mulți decât ne-am așteptat. Sper şi cred că şi ediţia din acest an va fi o reuşită de care se vor bucura locuitorii Felnacului. Anul acesta organizăm ediţia cu numărul trei şi îmi doresc ca oamenii să vină în număr cât mai mare la evenimentele ce vor avea loc pe parcursul întregii zile și, de ce nu, să batem recordul de anul trecut, atât la capitolul prezență, cât și la numărul de costume populare”, a spus Ioan Maliţa, primarul comunei Felnac.

Sub directa coordonarea a primarului Ioan Malița, printre cei care se ocupă ca totul să iasă perfect din punct de vedere artistic este și Marinela Mihailovici, directoarea Căminului Cultural Felnac.

„Recunoscută unanim pentru multiculturalitate şi bună-convieţuire, comuna noastră îi cheamă pe toţi, prieteni și oameni dragi, să îmbrace din nou portul popular, cinstind memoria străbunilor noștri pentru a sărbători Rusaliile împreună – nădăjduind într-o viaţă mai bună”, spune Marinela Mihailovici, directoarea Căminului Cultural Felnac.

Tomislav Nichici, coordonatorul ansamblului Sloga, spune că şi comunitatea sârbă din Felnac va marca așa cum se cuvine acest eveniment.

„Va avea loc o prezentare a costumelor populare, iar apoi o rugă la crucea hotarului. Tradiţia spune că toate acestea se petrec pentru bunăstarea agricultorilor și pentru recolte cât mai bogate. Noi vom mergem să luăm parte la aceste evenimente cu mare bucurie, așa cum am făcut-o în fiecare an. Ansamblul Sloga, cel pe care îl coordonez, are acum 26 de tineri activi, cu vârstele cuprinse între 6 şi 14 ani. De altfel, pe data de 6 mai, ansamblul Sloga a împlinit un an de existenţă“, spune Tomislav Nichici.

La eveniment sunt invitate o serie de oficialități județene și naționale, de la reprezentanții Prefecturii Arad sau consilieri județeni, la deputați și senatori, care suntem convinși că vor onora cu prezența această sărbătoare deosebit de importantă pentru comuna Felnac. Anul trecut, sărbătoarea „În straie populare – la zi de sărbătoare” a adunat peste 400 de localnici, iar în acest an numărul lor se anunță cel puțin la fel de mare.