Primăria Felnac face un apel locuitorilor la plata impozitelor locale

Fiind început de an, când se vorbește despre construcția bugetului, despre proiecte, nu putem să nu vorbim și despre taxele și impozitele locale, extrem de necesare dacă ne dorim să avem drumuri asfaltate, școli moderne, iluminat și așa mai departe. Comuna Felnac stă foarte prost la capitolul încasării taxelor și impozitelor locale, față de alte comune ce ajung la peste 90 la sută rată de încasare.

Primarul Ioan Malița a făcut nenumărate apeluri ca cetățenii să își plătească obligațiile la bugetul local, a explicat în mai multe rânduri că se vor aduna penalități, că se va ajunge la sume mari, pe care unii nu vor putea să le plătească. În ciuda acestor apeluri, situația la nivel de taxe și impozite nu s-a îmbunătățit substanțial.

„Am spus în nenumărate rânduri că așa cum noi ne facem datoria față de cetățeni, așa și locuitorii comunei trebuie să achite taxele și impozitele locale, pentru că altfel, nu avem de unde să scoatem sumele necesare pentru investițiile din Felnac. Am decis încă din 2017, ca toleranța față de cei care nu plătesc să fie zero. Vom da dispoziție, și în acest an, ca adeverințele APIA și certificatele de producător să nu se mai elibereze, până nu se achită sumele restante. În momentul în care se depune cererea la Primăria Felnac, beneficiarului i se va elibera un certificat fiscal, care trebuie să aibă zero în dreptul datoriilor, altfel nu se eliberează actele solicitate. Cetățenii trebuie să înțeleagă că așa cum au drepturi, așa au și obligații și e inacceptabil ca unii să plătească la zi, iar alții să adune restanțe mari. Cei care sunt rău-platnici se vor trezi și în acest an cu popriri pe salarii și conturi bancare și vom merge până la executări silite“, declară primarul Ioan Malița.

Primăria a creat toate condițiile pentru ca cetățenii să nu fie împovărați de taxe și impozite: pentru cei care plătesc până la 31 martie, se acordă bonificația maximă prevăzută de lege, adică o reducere de 10 la sută.