„Marile investiții din Felnac vor fi realizate și în acest an cu sprijinul Guvernului României“

Domnule primar Ioan Malița, săptămâna trecută s-a votat în Consiliul local bugetul pentru anul 2019. De ce abia acum s-a aprobat acest buget? Din păcate, după cum se știe, bugetul național a fost blocat o lungă perioadă de timp din cauza domnului președinte Iohannis, care din dorința de a băga bețe-n roate Guvernului României, ne-a … Citește mai mult

Zorile Felnac, nume ce a câştigat de-a lungul anilor un binemeritat renume

Ansamblul Zorile din Felnac a fost înfiinţat în urmă cu mai bine de 12 ani şi odată cu trecerea timpului şi-a câştigat un loc în sufletele iubitorilor de tradiţii şi folclor. În acest timp, a crescut frumos, aşa cum îi place Marinelei Mihailovici, directorul Căminului Cultural Felnac, să spună. Ansamblul a luat parte la foarte … Citește mai mult

dan ristin

Doar Pecica a întrerupt seria lui “VI-FE”

Mai experimentaţi şi ceva mai bine pregătiţi fizic, oaspeţii şi-au securizat cele trei puncte în minutul 90, când Gyebnar l-a faultat chiar în colțul careului de 16 metri pe Huțanu, iar Arsene a trimis la colțul din stânga lui Șoltesz pentru 0-2. Victorie până la urmă meritată a celor de la Progresul, care aşteaptă cu încredere barajul … Citește mai mult

Victoria Felnac e semifinalistă în Cupa României

Singurele echipe neînvinse în 2019, din primul eșalon fotbalistic județean, și-au dat întâlnire sâmbătă pe arena „Momir Dușan” din Felnac. Totuşi, liderul din Pecica pleca clar cu prima şansă, cu toate că ambiția gazdelor era mare, mai ales dacă ţinem cont de parcursul excelent din primăvară, cu cinci victorii la rând şi un egal – … Citește mai mult

Felnac rămâne surpriza din Liga 4 Arad

Trupa lui Lucian Ciba s-a impus spectaculos în faţa celor din Şimand şi abordează cu încredere examenul foarte greu, de etapa viitoare, de pe terenul viceliderului din Sântana. ”Parcursul ultimelor etape este peste așteptările mele, dar am observat în ultimele partide un pic de scădere de turație și de concentrare pe teren. Meritul victoriilor de … Citește mai mult