Primăria Felnac vrea să atragă milioane de lei de la Guvernul României pentru noi proiecte

Primăria comunei Felnac a început anul în forță și a pregătit noi proiecte pentru care solicită finanțare de la Guvernul României, pe diferite programe. Toate aceste proiecte vor fi supuse aprobării în Consiliul Local Felnac, în ședința care va avea loc în această săptămână.

„Luni vom avea o ședință deosebit de importantă, pentru că pe ordinea de zi am introdus mai multe proiecte pe care vrem să le implementăm în comuna noastră și pentru care încercăm să obținem finanțare guvernamentală în perioada următoare. Sperăm să avem sprijinul consilierilor locali pentru a demara aceste proiecte și încercăm să aducem din nou milioane de lei în comuna noastră, din fonduri extrabugetare, așa cum am făcut-o în cei aproape trei ani de când am preluat mandatul de primar al Felnacului“, spune primarul Ioan Malița.

Un prim proiect se referă la construirea unui bazin de înot în comuna Felnac, care face parte dintr-un plan mai amplu, conducerea primăriei având în vedere de fapt realizarea unei baze de agrement, după modelul celor pe care mulți dintre noi le-am văzut și le-am admirat în Ungaria. „Nu de puține ori am auzit oameni din Felnac, din Arad, care dau exemplul Ungariei, atunci când vine vorba de baze de agrement, de SPA-uri, ștranduri și așa mai departe. Cu toții ne întrebăm de ce acolo se poate și la noi nu. De ce mergem la ștrand în Ungaria, când și noi avem aici apă termală, ba chiar mai multă și mai de calitate, când și noi avem la dispoziție fonduri europene? Poate multă lume nu știe, dar în Ungaria o mare parte dintre zonele de agrement, ștranduri etc. sunt realizate cu fonduri europene, cu sprijinul guvernului și administrațiilor locale. Avem exemple la Mako, Szeged, Gyula și așa mai departe, unde administrația locală a accesat fonduri europene pentru acele baze de agrement. Noi ne-am gândit că se poate face și la Felnac ceva asemănător, nu peste noapte, dar în câțiva ani, cu multă răbdare și la fel de multă muncă. Așa că am demarat acest proiect ambițios și cerem Consiliului Local să ne aprobe primul pas, anume construirea unui bazin de înot. Avem studiile geotehnice și ridicările topografice realizate, avem locația, la ieșirea din Felnac spre Arad, pe partea dreaptă, și așteptăm votul CL Felnac pentru a demara proiectul. Solicităm finanțarea de la Compania Națională de Investiții și sperăm ca în prima fază să construim acel bazin de înot. Ulterior, fiindcă avem în zona complexului un puț de apă termală, vom încerca să obține fonduri pentru încă două bazine. Există nenumărate programe cu finanțare europeană pentru zone de agrement cu apă termală și mă voi lupta ca și comuna noastră să acceseze un astfel de proiect. Așa cum am mai spus, această bază de agrement nu se poate face peste noapte, dar în câțiva ani sunt convins că vom realiza ceea ce mulți astăzi cred că e imposibil. E de datoria noastră să încercăm, chiar dacă suntem conștienți cu toții că va fi foarte greu“, spune primarul Ioan Malița.

Tot pe ordinea de zi a ședinței de luni se află un proiect de hotărâre care vizează construirea unui centru ambulatoriu medical în comuna Felnac. „Am discutat cu doamna doctor ca în spatele actualului dispensar să construim de la zero un centru medical, care să deservească întreaga zonă și unde să se facă analize medicale și să se asigure urgențele, cele care nu sunt atât de grave încât să fie neapărat nevoie să se ajungă la spital. Sper ca domnii consilieri să ne sprijine și în acest demers, având în vedere faptul că există finanțare pe această zonă din partea Ministerului Dezvoltării, unde am avut deja câteva discuții pe acest subiect și avem mari șanse să obținem finanțarea“, declară Malița.

Proiectul alimentării cu gaze naturale a comunei Felnac se află și el pe ordinea de zi a ședinței, un subiect extrem de important, pentru care s-au făcut deja pași mari, existând de asemenea mai multe variante de finanțare. În acest moment, așa cum am mai scris în numerele trecute ale ziarului nostru, se lucrează la studiul de fezabilitate și la obținerea avizelor, urmând ca întreaga documentație să fie depusă pentru finanțare.

În fine, ultimele două proiecte, dar nu cele din urmă, vizează construirea unei săli de sport și a unui ansamblu de locuințe în Felnac. „Este vorba despre zona stadionului, pe care ne dorim să o dezvoltăm în următorii ani. Vom avea stadionul, apoi o sală de sport, care urmează să fie finanțată prin Compania Națională de Investiții, și o zonă de blocuri ANL. Sperăm ca și aceste proiecte să primească girul consilierilor locali și să ne apucăm de proceduri“, spune primarul Ioan Malița.

Font Resize