În această perioadă, Primăria a demarat modernizarea aleilor din cimitire și continuă amenagajarea de parcări și trotuare în comună.
„Am decis ca în acest an să modernizăm și aleile din cimitire, să creem condiții decente pentru cei care merg să-și plângă rudele plecate dintre noi. Am început cu cimitirul din Călugăreni și vom continua și la Felnac. Totodată, vrem să extindem parcarea de la capelă, pentru că am observat că de câte ori există un eveniment, circulația se îngreunează și e nevoie de noi locuri de parcare. Aceasta va fi o prioritate, iar ulterior vom continua și cu modernizarea trotuarelor în comună“, susține primarul Felnacului.
Finanțare pentru refacerea digului
Primăria Felnac caută finanțare pentru refacerea digului de la intrarea în localitate, unde Mureșul a săpat foarte mult, în ultimii ani. „Avem de ani de zile acea situație cu digul, unde Mureșul a săpat jumătate din acel dig și e nevoie de lucrări de refacere. Am trimis o adresă către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, am avut o echipă în teren și sper să primim o hârtie că avem de a face cu o situație de urgență, astfel încât să putem depune cererea de finanțare la Compania Națională de Investiții“, susține Malița.
Tot în această perioadă, se lucrează la reabilitarea sediului primăriei, proiect derulat cu fonduri guvernamentale. Se lucrează la grupurile sanitare, se montează gresie, faianță și se speră ca în câteva săptămâni sediul să fie funcțional la capacitatea maximă.
O altă investiție a primăriei se referă la pietruirea drumurilor agricole, s-a dat drumul la achiziție, iar în perioada următoare vor fi semnate contractele de execuție și vor demara lucrările, astfel încât drumurile să fie pregătite pe când începe campania agricolă.