„Când vine vorba de atragerea de fonduri, Felnacul e campion la nivel de județ“

  • Interviu cu primarul comunei Felnac, Ioan Malița

 

  • Domnule primar Ioan Malița, comuna Felnac este în plină dezvoltare. Ce proiecte majore ați reluat sau inițiat în această primăvară?
  • Într-adevăr, Felnacul trăiește o perioadă de înflorire, iar luna martie a marcat reluarea unor proiecte vitale. Ne concentrăm asupra finalizării sistemului de canalizare, dezvoltării zonei industriale prin asfaltarea drumurilor și, nu în ultimul rând, finalizarea sălii de sport. Sunt proiecte importante, finanțate din fonduri guvernamentale, unde s-au reluat lucrărilor și sperăm să mergem într-un ritm bun, să le finalizăm cât mai repede. Continuăm și proiectele finanțate prin fonduri europene, prin PNRR, de reabilitare a remizei și blocului de locuințe. De asemenea, avem foarte multe alte proiecte în pregătire, vom începe cu iluminatul public inteligent, unde avem o primă finanțare obținută prin AFM și vrem să mai depunem un proiect, pe a doua sesiune de finanțare, să avem acest sistem în toată comuna. Am reluat licitația la amenajarea străzilor 3 și 4, un alt proiect care vizează dezvoltarea infrastructurii, și pregătim un nou proiect, pentru construcția de locuințe sociale. Muncim în fiecare zi și căutăm surse noi de finanțare pentru proiectele noastre.
  • Atragerea de fonduri pare a fi un punct forte al administrației dumneavoastră. Cum vedeți viitorul Felnacului în acest context?
  • Am avut succes în atragerea de fonduri europene și guvernamentale, datorită proiectelor bine structurate și necesității reale de dezvoltare a infrastructurii, dar și datorită muncii echipei din primărie, a colegilor, cărora le mulțumesc și pe această cale pentru efortul depus la fiecare proiect. Poate unii vor spune că nu sunt modest, că ne lăudăm, dar cred că suntem campioni la acest capitol la nivel de județ, al atragerii fondurilor europene și guvernamentale, chiar în această lună am reușit să obținem o nouă finanțare prin AFM, pentru piste de biciclete. Suntem singura comună din județul Arad care a obținut până în prezent o astfel de finanțare de la AFM. Infrastructura modernă nu numai că îmbunătățește viața locuitorilor, dar și creează un mediu propice pentru investitori. Aceasta este o prioritate pentru noi și ne dorim să continuăm pe acest drum. Și încă ceva, atunci când președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, ne dă exemplu la ședințele cu primarii, în condițiile în care suntem din partide diferite, înseamnă că lucrurile merg bine la Felnac, în ceea ce privește fondurile europene și guvernamentale.
  • Investițiile în educație sunt esențiale pentru orice comunitate. Ce ați realizat în acest domeniu?
  • Educația este piatra de temelie a dezvoltării durabile. În cei aproape opt ani de când conduc primăria, ne-am concentrat pe îmbunătățirea infrastructurii educaționale, asigurând un mediu de învățare modern și sigur pentru toți elevii din Felnac. În primul mandat am reabilitat cele două școli din Felnac, cu fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, anul trecut am modernizat grădinița și am dotat-o astfel încât să ofere un program prelungit, răspunzând astfel unei nevoi reale a părinților. Avem în derulare un proiect cu fonduri europene, prin PNRR, pentru dotarea școlilor cu tehnică modernă, mobilier, table inteligente, astfel încât copiii să aibă condiții de nivel european. Avem în derulare construcția noii săli de sport, cu fonduri guvernamentale, care va deservi atât copiii din comună, cât și iubitorii de sport, dar va putea fi folosită și la diferite evenimente. Și, nu în ultimul rând, luna aceasta am fost incluși în programul național „Masă Sănătoasă“, astfel încât toți copiii din comuna noastră, care frecventează școlile sau grădinița, să beneficieze de o masă gratuită zilnic.
  • Alegerile locale se apropie. Mai candidați pentru un nou mandat?
  • Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, administrația este și va rămâne prioritatea mea, dincolo de politică, de alegeri, de competiții electorale. Desigur, alegerile din 9 iunie sunt importante, dar mă concentrez pe nevoile comunității, pe proiectele pe care le avem în derulare sau cele care urmează să fie depuse. Sper ca cetățenii să aprecieze munca depusă și să îmi reînnoiască încrederea pentru a continua proiectele inițiate, ei sunt cei care decid dacă merit sau nu să candidez pentru încă un mandat. Ei sunt cei care pot analiza de unde am plecat și unde am ajuns în acești ultimi opt ani, iar dacă cetățenii sunt mulțumiți, normal că voi candida din nou, pentru că am foarte multe proiecte în pregătire. În special proiectele de infrastructură, gaz, canalizare, drumuri asfaltate în zona industrială. Pentru că Felnacul trebuie să treacă la un alt nivel. Am plecat în 2016 de la nevoia de a avea asfalt pe străzi, școli moderne, trotuare pavate, iar acum prioritatea ar trebui să fie atragerea de investitori. Investițiile pe care le derulăm au toate aceeași finalitate: crearea unor condiții cât mai bune, pentru ca investitorii să vină și să dezvolte afaceri în comunitatea noastră. Să avem locuri de muncă aici, la Felnac, să nu mai fie nevoiți cetățenii să facă naveta la Arad sau în alte zone ale județului. Și, totodată, să aducem fonduri suplimentare la bugetul local, fără să mai fie nevoie să ne bazăm când e vorba de cofinanțări pe bani care vin de la Consiliul județean. Pentru că, așa cum am văzut, nu prea vin bani din acea zonă, așa că trebuie să ne găsim singuri sursele de finanțare și pentru aceste cofinanțări.
  • Pentru final, ce mesaj aveți pentru locuitorii comunei Felnac?
  • Dragi locuitori ai comunei Felnac, munca noastră este dedicată vouă, pentru a asigura un trai mai bun și o comunitate în continuă dezvoltare. Apreciez sprijinul și încrederea voastră și vă asigur că împreună putem face din Felnac un loc și mai frumos și prosper. Noi, echipa din primărie, alături de colegii din Consiliul Local, muncim în fiecare zi pentru a atinge aceste obiective, pentru a dezvolta comuna noastră, pentru a crea cele mai bune condiții pentru toți cetățenii.