Bine ați venit pe pagina oficială a Primăriei Felnac!

 

 

Situată în partea de sud-vest a judeţului Arad, localitatea Felnac, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, aflată pe D.J. 682, se află la o distanţă de circa 15 kilometri de municipiul Arad, oraşul cel mai apropiat şi, concomitent, cel mai important al judeţului.

Comuna Felnac se întinde pe o suprafaţă de 5120 ha, din care 4115 ha reprezintă teren agricol, iar în componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc actualmente localităţile Felnac si Călugăreni.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Felnac se ridică la 2.931 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.859 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (76,12%).

Principalele minorități sunt cele de romi (12,79%) și sârbi (5,53%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (81,1%), dar există și minorități de penticostali (6,93%), ortodocși sârbi (5,29%) și baptiști (1,16%).