După proiectul de asfaltare a străzilor din comuna Felnac, derulat în ultimii doi ani prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Primăria Felnac a obținut o nouă finanțare guvernamentală, tot pentru asfaltări, de data aceasta din Fondul de Dezvoltare și Investiții.
Primele 116 proiecte finanţate prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, în valoare de aproximativ 2 miliarde de lei, au fost aprobate marţi, implementarea lor urmând să înceapă din luna octombrie, a anunţat premierul Viorica Dăncilă. Unul dintre aceste proiecte se va derula la Felnac, fiind vorba despre asfaltarea zonei industriale. Valoarea proiectului finanțat de Guvernul României se ridică la 11.599.321 lei.
„Avem vești foarte bune dinspre Guvernul României, care încă o dată este alături de comunitatea felnăcană și ne sprijină cu fondurile necesare modernizării infrastructurii locale. Pot să vă anunț că am câștigat finanțarea pentru proiectul de asfaltare a zonei industriale, banii fiind asigurați prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, fiind aprobate zilele trecute 116 proiecte la nivel național, două dintre acestea în județul Arad, dintre care unul la Felnac. Suntem foarte fericiți că am obținut această nouă finanțare, care reprezintă cam bugetul comunei (fără banii obținuți de la guvern) pe trei ani de zile, iar pe această cale doresc să mulțumesc din nou parlamentarilor PSD Arad pentru sprijinul acordat și pentru interesul pe care îl manifestă pentru comuna Felnac“, declară primarul Ioan Malița.
În ultimii trei ani, Guvernul României a sprijinit comuna Felnac prin acordarea unor finanțări pentru diferite investiții, totalul sumelor primite fiind mai mare decât tot ce s-a atras în Felnac în restul de 26 de ani trecuți de la Revoluție.
„Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa 1, am primit 9,4 milioane de lei pentru asfaltarea străzilor și aproape trei milioane de lei pentru reabilitarea școlilor din Felnac. Prin PNDL 2, am primit 1,6 milioane de lei pentru reabilitarea sediului primăriei, iar alți 500 de mii de lei pentru iluminatul public. Acum, am primit 11,5 milioane de lei pentru zona industrială, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții. În numai trei ani, Guvernul PSD a alocat comunei Felnac 26 de milioane de lei prin diferite programe, o sumă mai mare decât tot ce s-a alocat din 1990 până în 2016. Dacă ne gândim că bugetul comunei din 2016 a fost undeva la 4 milioane de lei, putem spune că în trei ani am adus la Felnac, cu sprijinul Guvernului PSD, bugetul pe șase ani și jumătate. Bani nerambursabili, care se adaugă bugetului comunei. Indiferent cine ce spune de această guvernare, pentru comuna Felnac ea a fost deosebit de benefică, iar PSD a demonstrat că este preocupat de dezvoltarea comunei, spre deosebire de cei de la alte partide, care numai promit, dar nu duc nicio promisiune la îndeplinire. Bun, rău, PSD a adus în comună 26 de milioane de lei, în timp ce de la Consiliul județean condus de PNL nu am primit nici măcar sumele cerute pentru cofinanțări, deși ni s-a promis tot timpul că primim bani dacă avem proiecte. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar conducerea CJA și colegii lor din comună au demonstrat de-a lungul acestor ani că nu sunt interesați ca Felnacul să se dezvolte, că nu vor să pună umărul la asfaltarea străzilor, la reabilitarea școlilor, a iluminatului, a trotuarelor și așa mai departe. Nu facem politică, spunem doar adevărul, pentru ca oamenii să cunoască cine muncește în folosul lor și cine nu. Sper ca acest guvern să reziste încă un an, pentru că avem proiecte extrem de importante în derulare, trebuie să asfaltăm zona industrială, vrem să obținem finanțare pentru gaz, canalizare și alte investiții. Sunt convins că niciun alt guvern, PNL sau USR, nu va sprijini la fel de mult Felnacul, așa cum a făcut-o guvernul PSD“, declară primarul Ioan Malița.