Adevărul despre ceea ce se întâmplă în comuna Felnac – aprilie 2017

Una dintre problemele ridicate lună de lună de către primarul Ioan Malița se referă la plata taxelor și impozitelor locale.

Mai precis, neplata acestor taxe, fiindcă sunt foarte mulți cetățeni care ignoră solicitările făcute de administrația locală și nu își plătesc dările. Numai că, așa cum a anunțat primarul Malița, din acest an vor curge somațiile și executările, conform legii, fiindcă primăria are nevoie de bani pentru a cofinanța proiectele importante ale comunei. Având în vedere că de la Consiliul județean Arad nu au venit bani la bugetul Felnacului, singura sursă pentru cofinanțare sunt taxele și impozitele locale.

„Am anunțat încă de anul trecut că în 2017 se vor schimba lucrurile, în privința impozitelor și taxelor locale, fiindcă suntem printre codașii județului la încasări, cu doar 40 și ceva la sută. Din aprilie, am început să emitem titlurile executorii, care sunt trimise fiecărui contribuabil la domiciliu, dar sunt publicate și pe site-ul primăriei: primaria-felnac.ro. Îi așteptăm pe cei care au restanțe să vină să-și achite taxele și impozitele. Sunt mulți oameni cu stare, cu funcții pe la Arad, care au datorii la bugetul local. În locul lor mi-ar fi rușine, la ce salarii încasează, să nu plătească la buget câteva sute de lei. Avem nevoie de bani la buget, pentru cofinanțarea proiectelor existente, iar dacă în acest an nu vom reuși să creștem gradul de colectare, la anul vom avea un buget și mai mic alocat de la Finanțe“, spune Malița.

Discuții pentru capelă

În ultima perioadă, s-a demarat studiul pentru viitoarea capelă, ce va fi construită în curtea Bisericii Ortodoxe Române din Felnac. „Avem în continuare discuții, cu cetățeni, cu cei din consiliul local, să ne punem de acord cu toții, pentru a nu exista ulterior nemulțumiri. Unii vor mai multe încăperi, alții grupuri sanitare, adunăm toate aceste propuneri și la final vom avea un proiect serios, care să mulțumească pe toată lumea. Sper să finalizăm cât mai repede documentația și să demarăm lucrarea“, spune Ioan Malița.

Contract pentru cadastrarea terenurilor

Continuă proiectul de cadastrare a terenurilor cu fonduri guvernamentale și în acest an, urmând ca Primăria să semneze la Prefectură un nou contract în acest sens. „În data de 8 mai resemnăm contractul pentru cadastrarea terenurilor, la Prefectură. Noi avem deja o colaborare cu o firmă din Timișoara și avem stabilit un plan de lucru. Sperăm ca în acest an să încheiem această lucrare, finanțată din fonduri de la Guvern“, spune Malița.

Noi lucrări cu firma primăriei

În ultima lună, la nivel de comună au fost demarate noi lucrări cu firma Primăriei Felnac, iar altele au fost finalizate.

La Călugăreni, s-a definitivat parcul, fiind recondiționate inclusiv jocurile, urmând ca tot cu firma primăriei să demareze lucrări la locul de joacă din curtea școlii din Felnac.

De asemenea, la ieșirea din comună, spre Sânpetru German, oamenii primăriei au amenajat zona unde se află crucea, locul în care se va ieși de Rusalii.

Primarul Ioan Malița anunță că în perioada următoare, tot cu firma primăriei, va demara un amplu program de reabilitare/modernizare a trotuarelor din comună.

Farmacie nouă în Felnac

În comuna Felnac va fi deschisă o nouă farmacie, care va fi găzduită în spațiul fostei grădinițe. „Am închiriat o parte din vechea grădiniță unei firme locale, care va deschide o farmacie umană. Nu poate decât să ne bucure faptul că în Felnac se deschide noua farmacie, că e o firmă locală, care plătește bani la bugetul comunei, că vor fi câteva locuri de muncă și așa mai departe“, spune Malița.

Satul Călugăreni aparține de Oficiul poștal Felnac

În urma transformării Zădăreniului în comună, în 2004, am avut de a face cu o situație cel puțin ciudată. Satul Călugăreni, care aparține de Felnac, a rămas arondat Oficiului poștal Zădăreni.

În urma demersurilor făcute de primarul Ioan Malița, la conducerea Poștei Române, filiala Arad, din luna aprilie a acestui an, lucrurile au revenit la normal, în sensul că satul Călugăreni aparține acum de Oficiul poștal Felnac.