ioan malița

Raport de activitate al primarului Ioan Malița, pe anul 2021

La fel ca 2020, anul 2021 a stat sub semnul pandemiei, ceea ce a afectat substanțial activitatea tuturor administrațiilor locale din țară, implicit cea a Primăriei Felnac. Lipsa fondurilor guvernamentale a fost principala problemă pentru care în 2021 nu am reușit nici noi, dar nici majoritatea administrațiilor locale, să demarăm noi proiecte mari de investiții. … Citește mai mult

Internet gratuit pentru cetățeni

Tot cu fonduri de la bugetul local, primăria a demarat un proiect prin care cetățenii vor beneficia de internet gratuit. „Am demarat o nouă investiție, care vizează montarea de camere de luat vederi în toată comuna, pentru a oferi o siguranță în plus cetățenilor, toate ieșirile și intrările fiind supravegheate. În cazul unor infracțiuni, vom … Citește mai mult

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită și în comuna Felnac

Sărbătoarea Națională de 1 decembrie a fost onorată în acest an într-un cadru mai restrâns decât de obicei datorită pandemiei de COVID-19. Primarul Ioan Malița, alături de doamna Mihailovici Marinela, domnul viceprimar Brie Florin și membrii ansamblului de dansuri populare „Zorile” au participat la slujba religioasă de binecuvântare a acestei zile speciale pentru toți români. … Citește mai mult

Începe licitația pentru construirea sălii de sport din comuna Felnac

În sfârșit, primim vești bune de la Bucuești, acolo unde Primăria Felnac a depus o serie de proiecte, solicitând finanțare guvernamentală. „Încep să se miște lucrurile la nivel guvernamental și pot să vă anunț că sala de sport, un proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții, a fost scoasă la licitație, documentația este pe SICAP … Citește mai mult

Fonduri europene pentru pietruirea și asfaltarea drumurilor agricole

Primăria Felnac a depus la AFIR un proiect pentru pietruirea și asfaltarea drumurilor agricole, care va fi finanțat pe fonduri europene. „Așa cum anunțam și în numerele trecute, avem un proiect pentru finanțarea și pietruirea drumurilor agricole, pe care l-am depus la AFIR. Chiar în această săptămână, am avut vizita în teren a reprezentanților AFIR, … Citește mai mult

Undă verde pentru canalizare, cămin și sala de sport

Vești bune vin și de la Compania Națională de Investiții, unde Primăria Felnac a depus trei proiecte de finanțare, ce vizează modernizarea căminului cultural din Felnac, rețeaua de canalizare și construcția unei săli de sport. „Primim în sfârșit vești bune și de la Compania Națională de Investiții. Proiectul privind canalizarea a trecut de comisia tehnică … Citește mai mult

Vești bune pentru felnăcani: Ministerul Fondurilor Europene a admis cererea de finanțare pentru introducerea gazului

Primăria Felnac a primit o veste cât se poate de bună din partea Ministerului Fondurilor Europene, la mijlocul săptămânii trecute. Printr-o adresă oficială, Primăria Felnac a fost informată că „cererea de finanțare la proiectul „Alimentare cu gaze naturale a comunelor Felnac (satele Felnac și Călugăreni) și Zădăreni (sat Bodrogu Nou)“/149063 a fost ADMISĂ, după verificarea … Citește mai mult

Începând de mâine, locuitorii comunei Felnac sunt obligați să poarte mască în aer liber!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a adoptat Hotărârea nr. 141/15.09.2021, prin care: se instituie începând cu data de 16.09.2021 obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise din Județul Arad de genul piețelor, târgurilor, bâlciurilor, talciocurilor, spațiilor comerciale, stațiilor pentru transportul în comun, fără a se limita la acestea, precum și … Citește mai mult