S-au reluat lucrările la străzi

Cel mai mare proiect derulat la această oră în comuna Felnac, asfaltarea străzilor, tot cu finanțare de la Guvernul României, prin PNDL, s-a reluat imediat ce vremea a fost cât de cât favorabilă.

Pentru că în ultimele două săptămâni a nins, s-a lucrat doar la șanțuri, podețe și căi de acces, urmând ca imediat ce primăvara își intră în drepturi să demareze asfaltările.

„Așa cum am promis în urmă cu o lună, lucrările la străzi au fost reluate, dar din păcate vremea nu ne permite să facem tot ceea ce ne-am propus. Deocamdată lucrăm la șanțuri, podețe și la căile de acces în curți, în Felnac, dar și la strada 12 din Călugăreni, unde am început cu defrișări, fiindcă era plin de boscheți, și urmează să decopertăm. Imediat ce vremea va permite, se reprofilează străzile 5 și 8 din Felnac, adică se va mai pune piatră și se va nivela, urmând să se asfalteze. Sper să vină cât mai repede vremea bună și să intrăm cu toate forțele pe străzi, astfel încât până la sfârșitul anului acest proiect să fie finalizat“, declară primarul Ioan Malița.

Font Resize