străzi

S-au reluat lucrările la străzi

Cel mai mare proiect derulat la această oră în comuna Felnac, asfaltarea străzilor, tot cu finanțare de la Guvernul României, prin PNDL, s-a reluat imediat ce vremea a fost cât de cât favorabilă. Pentru că în ultimele două săptămâni a nins, s-a lucrat doar la șanțuri, podețe și căi de acces, urmând ca imediat ce … Citește mai mult S-au reluat lucrările la străzi

S-a semnat contractul pentru modernizarea iluminatului public în comuna Felnac

Încă un proiect al Primăriei Felnac prinde contur. Este vorba despre modernizarea iluminatului public din comuna Felnac, un proiect care este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării. După ce la finalul anului trecut, primarul Ioan Malița a făcut o nouă deplasare la Ministerul Dezvoltării, unde a semnat contractul de finanțare, … Citește mai mult S-a semnat contractul pentru modernizarea iluminatului public în comuna Felnac

8 Martie, la Căminul Cultural Felnac

Primăria Felnac va organiza, în data de 8 Martie, la Căminul Cultural din localitate, o seară dedicată domnișoarelor și doamnelor din comună. Astfel, în 8 Martie, începând cu ora 18, doamnele și domnișoarele sunt invitate la o seară deosebită la cămin, atmosfera urmând a fi întreținută de formația „Frații Țica“.

Bani europeni pentru un buldoexcavator

Primăria Felnac a câștigat un proiect pe GAL, prin care va obține fonduri europene necesare achiziționării unui buldoexcavator, atât de util pentru lucrările ce se desfășoară la nivelul comunei. „Prin GAL, am obținut fonduri europene pentru achiziția unui buldoexcavator. Cu acest utilaj, vom putea efectua lucrări de întreținere în comună, de la decolmatări, până la … Citește mai mult Bani europeni pentru un buldoexcavator

drum felnac

Din martie continuă asfaltarea străzilor

Proiectul de asfaltare a străzilor din comuna Felnac va fi reluat în luna martie, imediat ce vremea o va permite. Primarul Ioan Malița a avut, săptămâna trecută, o întâlnire la Timișoara cu reprezentanții firmei care a câștigat lucrarea, dar și cu subcontractanții, pentru a stabili planul de bătaie pentru acest an. „Am avut o întâlnire … Citește mai mult Din martie continuă asfaltarea străzilor

Font Resize