PNL face orice pentru a bloca reabilitarea străzilor din comuna Felnac

La Felnac avem de-a face cu o situație cel puțin bizară. O parte a eșicherului politic de la nivelul județului Arad face eforturi disperate pentru a bloca proiectele administrației locale din Felnac.

S-a întâmplat mai întâi prin frânele puse de cei de la vârful Consiliului Județean, reprezentanți vașnici ai PNL, care au refuzat efectiv să sprijine Primăria Felnac în a cofinanța proiectele obținute cu sprijinul Guvernului.

Pe lângă faptul că cei din conducerea CJA nu au fost de acord ca administrația locală să asfalteze străzile, să reabiliteze școlile, căminul cultural, să modernizeze iluminatul public sau clădirea primăriei, acum cei de la PNL apelează la alte artificii pentru a bloca proiectele din Felnac.

Firme de casă, abonate la contractele cu Primăria Arad și Consiliul Județean Arad, conduse de cei de la PNL, au decis să dea o palmă cetățenilor din Felnac și să blocheze licitația pentru asfaltarea străzilor din comună prin contestații. Rea voința acestor firme se vede din avion, iar dorința celor de la PNL de a bloca proiectul e la fel de vizibilă. Dacă aceste firme s-ar fi aflat pe locul 2,3,4,5 măcar, am fi înțeles că au o speranță că ar putea să fie eliminate o firmă, hai două, hai trei și ar ajunge în postura de câștigători. Dar atâta timp cât firmele de casă ale PNL sunt la coada clasamentului, la capitolul preț, care este decisiv în câștigarea licitației, acele firme nu au nicio șansă de câștig. Singura lor bucurie e faptul că și-au mulțumit „partenerii“ de la PNL Arad, care le dau an de an lucrări de zeci de miliarde de lei.

„În loc să începem lucrările la proiectul de asfaltare a străzilor din comună, ni se pun din nou bețe în roate, cu largul concurs al unora de la PNL Arad. Este evident că cineva nu dorește să asfaltăm străzile din comună, deși mi se pare strigător la cer să-ți bați joc de cetățenii unei comune, numai pentru că partidul tău ar avea de pierdut de pe urma acestui proiect. Am mai avut două contestații, iar la ambele am primit câștig de cauză.

Acum, după anunțarea câștigătorului, care s-a stabilit prin prețul cel mai mic, ne-am trezit cu două noi contestații, de la două firme care au venit cu prețuri astronomice la licitație și nu au nicio șansă să prindă primele cinci, șase locuri, dar să câștige licitația. Cele două firme sunt nemulțumite că firma de pe primul loc a venit cu prețuri mici și de aceea au făcut contestație. Probabil, firmele sunt obișnuite cu prețurile astronomice practicate de cei de la PNL, numai că la noi s-a mers pe o licitație corectă, grija față de banul public fiind pe primul loc. Ca dovadă faptul că a câștigat o firmă din Lugoj, nimeni nu poate spune că a fost cineva favorizat“, declară primarul Ioan Malița.

Situația este de neacceptat, având în vedere faptul că săptămâna trecută, primarul Ioan Malița a semnat la Ministerul Dezvoltării și anexa prin care se primește în acest an întreaga sumă de bani.

„Săptămâna trecută am fost la București, unde am semnat anexa 2 la contract. Dacă la începutul anului aveam doar jumătate din bani aprobați pentru acest an, iar restul îi primeam anul viitor, acum Ministerul Dezvoltării ne-a alocat întreaga sumă pentru 2017. Asta înseamnă că în acest an putem finaliza asfaltările, dacă se opresc din șicane cei de la PNL“, spune primarul Ioan Malița.