Victoria Felnac se reuneşte marţi, 22 ianuarie, iar la primul antrenament al anului sunt aşteptaţi o serie de jucători. Preşedintele clubului, Dan Ristin, confirmă discuţiile avansate cu fotbaliştii doriţi, dar pentru a nu interveni probleme sau surprize de ultim moment, aceştia vor fi prezentaţi după întâlnirea echipei: „Suntem în discuţii cu 8-10 jucători, pentru întărirea lotului şi pot spune că ne-am înţeles deja cu cinci, atât cu ei cât şi cu cluburile de la care provin. Nu vreau încă să dau nume, până la reunire, pentru a vedea sigur pe cine vom conta. Cu siguranţă, ne vom întări şi vom aduce jucători în toate compartimentele. Sunt şi jucători de Liga a IV-a şi unii foarte buni, din Liga a V-a. La plecări îi putem da ca siguri pe Petrehele, la Turnu, şi Vidican, la Aluniş.”
Pe locul 13 în Liga a IV-a, cu 6 puncte adunate în 14 etape, „VI-FE” vrea să arate o altă faţă din primăvară încolo, iar pregătirea de iarnă e foarte importantă.
Turneu de sală la Şagu, cantonament la Moneasa
„Ne vom antrena pe plan local, unde avem parte de condiţii foarte bune, dar am vrea să facem şi un cantonament de câteva zile, începând cu 13 februarie, la Moneasa. Avem legate deja şi câteva amicale, iar printre cele mai importante sunt cele cu Sebişul – care e şi primul, pe 13, data intrării la Moneasa, cu Sântana sau Pecica”.
Felnacul urmează să participe în perioada 26-27 ianuarie şi la turneul de fotbal în sală organizat de AJF Arad, la Şagu: „Vom onora invitaţia AJF-ului şi ne vom prezenta cu o echipă formată din nucleul cu care am jucat în tur, plus ceva juniori. E o mişcare binevenită, imediat după reunire, care ne poate da ritm”, mai spune Ristin.
Ristin anunţă regruparea: obiectiv minimal
Cu sprijinul primăriei, la stadionul „Momir Duşan” au avut loc în aceste zile lucrări la suprafaţa de joc. În funcţie de transferurile reuşite, conducerea ar putea fixa echipei pregătite de Lucian Ciba un obiectiv minimal: „Nu ne propunem un loc anume pentru retur, distanţa faţă de următoarea clasată fiind oricum destul de mare. Dar în funcţie de ce jucători reuşim să aducem, putem stabili eventual un obiectiv minimal, legat de un anume număr de puncte. Cu siguranţă trebuie să adunăm mult mai multe decât în tur”, conchide preşedintele Felnacului, revenit la cârma echipei în toamna anului trecut.