Se înființează Poliția Locală Felnac

O primărie care se respectă are nevoie și de Poliție Locală, astfel că și la Felnac se va înființa un astfel de serviciu. Prin bugetul aprobat de consilierii locali, s-au alocat și sumele necesare înființării Poliției Locale Felnac, o structură extrem de necesară în mai multe domenii de activitate.

„Pentru început vom avea doi polițiști locali, fiindcă nu putem să ne întindem mai mult. Avem mare nevoie de Poliția Locală, care să vină în sprijinul celor de la Poliția Națională, pe anumite domenii. Vorbim în primul rând de liniștea și ordinea publică, apoi de respectarea prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere şi industriale. Polițiștii vor sesiza autoritãţile şi instituţiile publice competente în cazurile de nerespectare a normelor legale privind nivelul de poluare, inclusiv fonicã, vor identifica bunurile abandonate pe domeniul public sau privat al comunei, vor verifica existenţa contractelor de salubrizare încheiate de cãtre persoane fizice sau juridice, sau dacă se ridică deşeurile menajere de operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite. De asemenea, polițiștii locali se vor ocupa de identificarea autorilor furturilor de pe raza comunei, în special furturile cerealelor de pe câmp, dar și de prevenirea unor fapte de acest gen. Sper ca în urma înființării Poliției Locale, cetățenii să se simtă mai în siguranță, iar numărul de infracțiuni să fie în scădere“, declară primarul #Malița.