Primarul Ioan Malița dorește și în acest an să continue politica începută în 2016, privind atragerea de fonduri guvernamentale sau europene, pentru dezvoltarea comunei Felnac. Numai că, pentru ca acest plan să fie pus în practică, e nevoie ca actualul guvern PNL-USR-UDMR să nu pună bețe-n roate administrației locale.
„Echipa din primărie muncește zi de zi pentru realizarea unor proiecte, pentru documentații, avize, licitații etc., tot ce e nevoie până în momentul în care o investiție devine realitate. Avem foarte multe proiecte demarate, multe finanțări depuse la ministere, Compania Națională de Investiții, pe programe europene. Nu vrem altceva decât să fim lăsați să muncim pentru comunitate. Patru ani am obținut milioane de euro de la guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, am obținut acei bani în perioada PSD, nu e o afirmație politică, e realitatea, iar de când au venit la putere liberalii și mai nou guvernul de dreapta, în care au fost cooptate USR și UDMR, nu am mai primit un leu. Ba dimpotrivă, sunt blocate și sumele pentru investițiile aflate în derulare, ne-au anulat contracte și licitații, e un haos total. Repet, noi muncim, vrem să dezvoltăm comuna Felnac, dar nu putem face nimic dacă un guvern își bate joc de această comunitate și de munca noastră. Sper ca 2021 să fie un an diferit față de 2020, iar liberalii să arate prin guvern, prin Consiliul județean, că doresc să dezvolte comunitățile locale, chiar și cele cu primari PSD sau de la alte partide, decât cele de la putere“, declară primarul Ioan Malița.
Anunțam la finalul anului trecut că Primăria Felnac, alături de Primăria Zădăreni, a depus un proiect privind introducerea gazului în comună, pe Programul Operațional Regional 8.2.
„Noi ne-am făcut partea noastră de proiect, am realizat tot ce se solicita în ghid, am depus documentația la Ministerul Fondurilor Europene și așteptăm analiza proiectelor. Sperăm ca în final, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să obținem finanțarea, pentru că acest proiect este extrem de important pentru comunitatea noastră. Este vorba nu doar de confortul oamenilor, care nu vor mai fi nevoiți să se aprovizioneze cu lemne, să taie lemnele, să facă zi de zi focul etc., ci și de oportunitatea de a dezvolta zona industrială, prin atragerea de investitori și implicit crearea de noi locuri de muncă“, spune primarul Ioan Malița.