Comunitatea sârbă din Felnac este una activă, care s-a implicat, de-a lungului timpului, în acţiunile desfăşurate pe plan local. Ansamblul folcloric Sloga reprezintă un simbol pentru comunitatea sârbilor din comună. Coordonat de Tomislav Nichici, ansamblul a fost creat în cursul anului 2017. A fost o primă perioadă de acomodare, iar în 2018 ansamblul a ajuns să fie tot mai cunoscut atât în judeţul nostru, în cele învecinate şi chiar peste hotarele României.
În cursul anului trecut, ansamblul Sloga a luat parte la numeroase acţiuni. Faptul că a dobândit o anumită notorietate pe parcursul anului 2017, i-a permis să fie mai vizibil şi implicit mai solicitat la diferite evenimente cultural-artistice, în cursul lui 2018.
„Am mai spus şi cu alte ocazii faptul că îmi doream ca acest ansamblu să fie creat. Doream acest lucru pentru ca tradiţiile comunităţii noastre să fie transmise şi celor mai mici, iar aceştia – la rândul lor – să o facă pe mai departe. Ansamblul Sloga a fost înfiinţat în luna mai a anului 2017 şi de atunci şi până acum anasamblul a luat parte la mai multe evenimente culturale, evenimente dedicate comunităţii sârbe, dar şi întregii comunităţi din Felnac. Acţiunile la care am participat ne-au adus laude din partea tuturor, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. Odată cu trecerea timpului am devenit cunoscuţi şi ca urmare am fost invitaţi să luăm parte la multe evenimente specifice. Nu doar pe raza judeţului Arad, ci şi în alte judeţe din ţară, dar şi în străinătate”, povesteşte Tomislav Nichici.